sticleti la cap

In fiecare duminica imi promit sa nu mai dorm pana la unu dupa-amiaza. Niciodata nu reusesc. Si ma trezesc intotdeauna cand soarele e pe la jumatate si mancarea e gata si lumea e satula deja de munca (citez). Apoi mai urmeaza perioada de lene prelungita, in care ma gandesc daca sa ma ridic din pat. Deseori raman in pat. Duminica asta m-am trezit, buimaca, si m-am instalat la birou si ma uitam pe geam. In curtea parasita, mancata de vreme, unde ciulinii se simt la ei acasa, sobolanii sunt in habitatul lor natural, pasarile isi fac cuib prin iarba si casa e adapost de serpi. Ei bine, in curtea asta erau peste 100 de sticleti care mancau seminte de ciulini si dadeau din cap cu frecventa de vreo 50 Hz. Si i-am prinvit asa o jumatate de ora pana cand am plecat. Cand m-am intors nu mai erau acolo. Probabil ma trezisem.