Broscoii

Afara e frig, ploua marunt, sacadat, lumea calca prin balti si injura, umbrelele nu mai fac fata, masinile gem la semafor, noroiu' e in al-9-lea cer, vine vacanta (aia jegosa de numai o saptamana), se incheie medii. Pe strazi e GRI, cerul e vested, zoaie, lume imbufnata... Culoarea se stinge pe zi ce trece, speranta unui soare mai "vanjos" se pierde. Oamenii se transforma, inoata pe strazi ca niste rame dolofane, in cete pestrite, colorate de impermeabile si umbrele. Noroiul canta sub rotile masinilor, stergatoarele de la masini scartaie. Nici cainii din fata bisericii nu o duc prea bine. Blana uda ii face sa tremure si sa se scuture periodic. Din canale ies aburi albi, puturosi, care capata forme himerice. Incearca sa prinda oamenii in mrejele lor si se tulbura cand acestia scapa. O atmosfera pe care Bacovia ar fi gelos ca nu a surprins-o. O stare de hibernare, un picur molcom pe geam, un somn adanc si o cana cu ceai fierbinte. Sper ca o sa supravietuim.

sticleti la cap

In fiecare duminica imi promit sa nu mai dorm pana la unu dupa-amiaza. Niciodata nu reusesc. Si ma trezesc intotdeauna cand soarele e pe la jumatate si mancarea e gata si lumea e satula deja de munca (citez). Apoi mai urmeaza perioada de lene prelungita, in care ma gandesc daca sa ma ridic din pat. Deseori raman in pat. Duminica asta m-am trezit, buimaca, si m-am instalat la birou si ma uitam pe geam. In curtea parasita, mancata de vreme, unde ciulinii se simt la ei acasa, sobolanii sunt in habitatul lor natural, pasarile isi fac cuib prin iarba si casa e adapost de serpi. Ei bine, in curtea asta erau peste 100 de sticleti care mancau seminte de ciulini si dadeau din cap cu frecventa de vreo 50 Hz. Si i-am prinvit asa o jumatate de ora pana cand am plecat. Cand m-am intors nu mai erau acolo. Probabil ma trezisem.

cioburi

Se face ca de la o vreme incoace toate mi se par urate, hidoase, fara sens si vad numai partea urata a lucrurilor. Lumea pe care ne-o construim, noi, varful piramidei trofice , homo sapiens sapiens (si alte denumiri de preamarire), este lipsita de orice farmec. Cladiri gigantice, gri, orase aglomerate,masini, PET-uri, de la mancare la haine...tot. Gunoaiele au inceput sa ne caracterizeze habitatul. Peste tot sticle de plastic, pungi resturi etc. Pana si sobolanii cred ca isi tin cuibul mai curat. Suntem o dezamagire pentru Mama Natura. Cred ca suntem copilul neasculator al acesteia , copilul urat care face rau, care isi bate fratii, arunca cu mancarea si distruge tot ceea ce primeste. In clasa a4a am citit Craiasa Zapezii si nu mi-a placut datorita urateniei si rautatii pe care o descria. Craiasa Zapezii era o fiinta rea, careia ii placea sa vada oamenii suferind. Locuia in ceruri si avea o oglinda mare in care toate lucrurile se vedeau urate. Oamenii se vedeau desfigurati, hidosi. In oglinda erau de fapt sufletele lor. Ei bine, intr-o zi, oglinda s-a spart si a cazut din palatul Craiesei. Mii de cioburi au cazut pe pamant si au intrat in ochii oamenilor. Printre acesti oameni era un baietel pe nume Karl. Karl vedea de acum, mereu, partea urata a lucrurilor, a oamenilor. Mi-a cazut si mie un ciob in ochi? Dar sunt mai multe...:(