Cu mintea usoara si cu gandul linistit, cu privirea dornica sa vad soarele cum se frange in apa.
Vantul indoaie papura si leagana ramurile de salcii pletoase pastrand cadenta vietii in delta.
Barca cu vopseaua scorojita, lunga, simpla, se leagana si ea dupa cantecul curentilor de apa.
Dezleg barca, ma asez pe spate in ea si las vantul sa ma poarte prin canale in timp ce vad doar norii cum se framanta pe cerul albastru-albastrui-albastrel.
Toata miscarea asta imi aduce aminte de ceva... E de mult. De cand ma legana mama sa adorm. Sau de cand un cos de rachita, sub un nuc batran, legana un copil prea mic.
Linistea asta ma infioara. Sa nu mai zic de posibilitatea de a ma pierde printre canale si de a nu ma mai intoarce niciodata. Dar nicio grija, e doar o reverie.
Stau cuminte in barca si o las sa ma poarte pe unde vrea ea. Vad pasari cum urca si coboara si fluturi tacuti care se infasoara in roiuri. Parc-as fi sub un ceaun de sticla.Barca aluneca lin impinsa de vant in delta gandurilor mele.
Asa, si acum sa cautam o amintire frumoasa si sa o proiectam.
Veche de 3 ani, de la sfarsitul lui iulie, de cand m-am legat de munte.
Se terminase cu bacul si admiterea si plecasem cu ai mei prieteni preferati la munte. Pe un drum forestier mergeam spre o manastire si de acolo voiam sa urcam pe varful Cozia. Picura rece, ceata se rupsese franjuri-franjuri, iar apa isi cauta deja drumul la vale. Am ajuns intr-o poienita plina cu vacute frumoase si blande si pe care bineinteles ca le-am dragalit personal. A inceput sa ploua mai tare asa ca am cautat adapost intr-un grajd de la manastire. Iar in grajd erau viteii lasati la adapost de calugari. (Cand aveam vreo 5 ani si mergeam la bunici stam cu orele in grajd cu vitelul si il mangaiam pe gene. Fantoma copilariei era si ea in muntii Cozia!) Ne-am urcat in podul de fan, iar mirosul de buruieni proapat cosite ne-a indemnat la somn. Si cat a plouat, am stat in fan si am ascultat rar de Alifantis. Priceless!
Suna telefonul.
M-am ridicat din barca... ESC.
Azi o sa fie o zi minunata!
