despre sarbatori

Oare de ce nu ma mai bucur de mult de sarbatori? Mi s-a stricat, oare, aparatul declansator de euforia si nebunia cumpararii cadourilor? Am devenit vegetariana? Sunt musulmana? Niciuna...
Sarbatorile au devenit pentru mine o ocazie de somn si doar atat. Asta cu spiritul Craciunului, bucuria impodobirii bradului, taiatul porcului sunt doar niste obiceiuri obligatorii care nu-mi dau nicio satisfactie. Anul asta imi doresc doar niste zapada daca se poate alba si nu rosie din cauza poluarii.
Obiceiurile culinare de Craciun imi trezesc o nesfarsita greata. Cum sa mananci cu atata pofta o piele de porc pe care inainte cu putin timp statea un strat de jeg maiestuos? Apoi sa poftesti la o feliuta de toba, lebar, caltabos indesate pe matul in care bietul porc facea digestia. Sa te cutremuri la auzul unui carnat care sfaraie in tigaie, netinand cont ca sta intr-un mat? Multora le place creierul pane. V-ati gandit vreodata ca mancati toate senzatiile, amintirile, gandurile porcului respectiv? Sau cei care mananca fudulii de porc... Deja greata mea a atins amplitudinea maxima.
Sau colindatul. Cand cativa copii tembeli iti bat la usa sa te incante, apoi sa te injure ca nu le-ai dat mai mult ? Sau tiganii care vin morti de beti sa-ti cante Vasilca, apoi te intreaba cu voce suava daca ai sa le dai o jumate in loc de portocale.
Apoi incepem sa impodobim bradul stiind deja ca o sa-l si despodobim. Si ne vom preface ca exista Mos Craciun si ca de-abia asteptam sa ne aduca mult doritele cadouri. Si apoi sa ne prefacem ca ne plac darurile ca nu cumva sa se supere Mosu' pe noi.
Dar bineinteles ca eu am un posibil abces pe creier. Toate acestea fiind zise:
Sarbatori fericite!

Confidentu' verde

In fiecare an de Sf. Andrei se practica pusul graului la incoltit in borcane de iaurt, apoi se aseaza pe pervaz (sa fie incantat ala micu' cand s-o inalta de privelistea bucuresteana fara zahar). Cred ca nu am mai facut asta de vreo 5 ani, dar anul asta mi-am propus sa reiau ritualul. Mi-am adus aminte de asta pe la 8 seara si ca sa fie de ajuns au mai trebuit si lungi rugaminti sa ma ajute cineva sa fac rost de samanta. Vroiam cu orice pret ca anul acesta sa am graul meu magic, caruia sa ii spun secrete, sa-l ascult cu canta dimineata, sa-l vad cum se bucura de apa din Dambovita si sa-mi alunge sila de dimineata. Si graului meu i-au trebuit numai doua zile ca sa incoltesca si sa-si scoata tichiuta din pamant. Cand l-am vazut pentru prima oara l-am luat in brate si i-am spus ca-l iubesc. Ciudat, parea fericit.Ii cant si ii spun vorbe pe care numai el le intelege. Vorbe fumoase care il fac sa creasca, sa fie frumos, vesel. Cu fiecare zi care trece creste tot mai mult, se inverzeste de viata si imi lasa margaritare pe frunze drept recunostinta. Poate ca nebunia mea s-a amplificat, poate ca vad dincolo de banal, poate ca ma bucur prea mult din orice, poate ca imi va trece. Nu m-am gandit ce se va intampla cu el cand viata ii va spune stop, dar cu siguranta ca nu va fi mancat de o vaca. Va fi pastrat intr-o carte cu arome vechi si poate ca intr-o zi, peste cativa ani, o sa dau de el si voi spune :" care idiot a pus iarba asta aici?".