Fantoma copilariei

Totul s-a intamplat saptamana trecuta. Dupa o sesiunea in care m-am simtit ca in lagar m-am intors acasa, gandindu-ma ca Bucurestiul nu imi poate oferi recuperarea necesara. Si am dormit cat altii in luni de zile in saptamana asta. Kilograme de somn, aproape o hibernare. Nu stiu ce visam, dar visam tot timpul si in curand mi-a incoltit ideea in minte ca trebuie sa merg in padure, ca vrea sa ies din casa si sa imi umplu plamanii de aer nerespirat de oameni, sa ma plimb, sa obosesc picioarele. Doar ca nu aveam cu cine sa merg. In fiecare noapte nu mai dormeam. Eram intr-o permanenta stare de veghe. Era 3 dimineata cand am cedat. Am iesit usor din camera si, desi eram in pijamale, am plecat asa. Cand am inceput sa cobor dealul m-a ajuns din urma Dolfa, cateaua alba si bleaga. S-a uitat la mine si si-a rasucit capul a intrebare. A luat-o inainte parca stiind unde ma duc. Nu ma recunosteam. Nu imi era frica de intunericul gros, de neprevazut, nu imi era frig si eram prea calma.
Cocosii inca mai cantau de ora patru. Cativa caini de pe deal o simtisera pe Dolfa si latrau. Bleaga se intorcea din cand in cand la mine sa-mi dea de inteles ca merg prea incet. Am trecut podul si am intrat in padure. Era moarta. Dormea dusa somnul de iarna. Poteca nu se mai vedea. Norocul meu cu Dolfa cea alba.
Am ajuns la helesteu si m-am asezat pe mal. Nu am mai fost de mult aici. Am inchis ochii de somn si am auzit strigate de copii ce sareau in apa, voci cunoscute. Aici eram in fiecare zi de vara. In namolul de pe mal mi-au crecut picioarele an dupa an. Scoarta de stejar imi stie mainile. Doar apa nu ma stie. Ea curge mereu.
Inapoi pe poteca. Aceeasi pe care veneam in fiecare primavara sa culeg flori. Mirosul de buruieni crude, viorele si brebenei. Si deodata tipete. Un sarpe! Ascuns in iarba de la buturuga unui frasin. Si noi l-am omorat... Am fugit de frica sa nu ni se strecoare in suflet duhul rau din sarpe. Inca se misca; pana la apusul soarelui.
Gropile astea in pamant. Povestea cu rusii care au stat in padure in al doilea razboi mondial. Gropile au ramas de la bordeiele facute de ei. Cred ca sunt rusi ingropati aici.
Am ajuns la pod. Aici am pescuit prima oara. Un bat zdravan, ata de cusut, un ac de gamalie si undita a fost gata. Si rame, desigur. Desi tataia radea de mine ca pestilor le place mamaliga.
Printre frunze se vede teava. Era sprijinita de un copac si noi ne dadeam in leagan pe ea.
Buf! A cazut teava si noi cu ea. Au, au, au... Si iarasi rasete.
De pe deal se aud cocosii de ora 5. Ar trebui sa ma intorc. Dolfa isi strecoara capul pe sub mana mea, cersind o mangaiere.
Hai acasa, fetito!
Soarele intra pe fereastra si trage de mine sa ma trezesc. Iar am uitat sa trag perdeaua. Ar cam trebui sa termin cu programul asta bolnavicios. Ies afara. Dolfa inca leneveste. Se uita la mine si ochii ei imi aduc aminte.

Casuta din povesti

Iat-o, ea este! 

Prima oara cand am vazut-o intr-o revista am avut senzatia ca e cea mai primitoare casa din lume. Si mie niciodata nu mi-au placut casele. Mai ales cum se fac acum, blocuri de beton, acoperite cu polistiren si date cu lavabila. Nu-mi inspira nimic, poate interiorul sa-mi mai schimbe parerea. Apoi am incercat sa-mi dau seama de ce imi place asa de mult. Sa fie oare culoarea calda a fatadei, gemuletele cu obloane? Peretii curbati? 

Apoi am aflat ca e un soi de casa ecologica si nu, nu e casa din Hobbit-ul. E construita chiar in Romania din materiale reciclabile sa le zicem. Cobul folosit la constructie cred ca e traditionalul chirpici, dar avea nevoie de un nume mai prezentabil. Asa ca i-au zis cob. Iar la izolarea casei au folosit sticle. Ieftin si ecologic. Mai rar combinatia asta.

Casuta asta din povesti nu e chiar o cocioaba. Are baie si incalzire. Curent electric nici eu nu i-as pune. I-ar strica farmecul. Mai bine arata lumina de lumanare pe ferestele alea (parbrize de la masini).

Iar decorul din interior e very feng shui. Cel mai mult imi place acest, sa-i zicem, tablou, din fiare vechi.

Cireasa de pe tort e ca e construita pe valea Nerei, un fel de tinut de poveste pe care vreau neaparat sa-l vizitez! Iar vara pe acoperis creste iarba, ca sa fie eco pana la capat!