Confidentu' verde

In fiecare an de Sf. Andrei se practica pusul graului la incoltit in borcane de iaurt, apoi se aseaza pe pervaz (sa fie incantat ala micu' cand s-o inalta de privelistea bucuresteana fara zahar). Cred ca nu am mai facut asta de vreo 5 ani, dar anul asta mi-am propus sa reiau ritualul. Mi-am adus aminte de asta pe la 8 seara si ca sa fie de ajuns au mai trebuit si lungi rugaminti sa ma ajute cineva sa fac rost de samanta. Vroiam cu orice pret ca anul acesta sa am graul meu magic, caruia sa ii spun secrete, sa-l ascult cu canta dimineata, sa-l vad cum se bucura de apa din Dambovita si sa-mi alunge sila de dimineata. Si graului meu i-au trebuit numai doua zile ca sa incoltesca si sa-si scoata tichiuta din pamant. Cand l-am vazut pentru prima oara l-am luat in brate si i-am spus ca-l iubesc. Ciudat, parea fericit.Ii cant si ii spun vorbe pe care numai el le intelege. Vorbe fumoase care il fac sa creasca, sa fie frumos, vesel. Cu fiecare zi care trece creste tot mai mult, se inverzeste de viata si imi lasa margaritare pe frunze drept recunostinta. Poate ca nebunia mea s-a amplificat, poate ca vad dincolo de banal, poate ca ma bucur prea mult din orice, poate ca imi va trece. Nu m-am gandit ce se va intampla cu el cand viata ii va spune stop, dar cu siguranta ca nu va fi mancat de o vaca. Va fi pastrat intr-o carte cu arome vechi si poate ca intr-o zi, peste cativa ani, o sa dau de el si voi spune :" care idiot a pus iarba asta aici?".