Fantoma copilariei

Totul s-a intamplat saptamana trecuta. Dupa o sesiunea in care m-am simtit ca in lagar m-am intors acasa, gandindu-ma ca Bucurestiul nu imi poate oferi recuperarea necesara. Si am dormit cat altii in luni de zile in saptamana asta. Kilograme de somn, aproape o hibernare. Nu stiu ce visam, dar visam tot timpul si in curand mi-a incoltit ideea in minte ca trebuie sa merg in padure, ca vrea sa ies din casa si sa imi umplu plamanii de aer nerespirat de oameni, sa ma plimb, sa obosesc picioarele. Doar ca nu aveam cu cine sa merg. In fiecare noapte nu mai dormeam. Eram intr-o permanenta stare de veghe. Era 3 dimineata cand am cedat. Am iesit usor din camera si, desi eram in pijamale, am plecat asa. Cand am inceput sa cobor dealul m-a ajuns din urma Dolfa, cateaua alba si bleaga. S-a uitat la mine si si-a rasucit capul a intrebare. A luat-o inainte parca stiind unde ma duc. Nu ma recunosteam. Nu imi era frica de intunericul gros, de neprevazut, nu imi era frig si eram prea calma.
Cocosii inca mai cantau de ora patru. Cativa caini de pe deal o simtisera pe Dolfa si latrau. Bleaga se intorcea din cand in cand la mine sa-mi dea de inteles ca merg prea incet. Am trecut podul si am intrat in padure. Era moarta. Dormea dusa somnul de iarna. Poteca nu se mai vedea. Norocul meu cu Dolfa cea alba.
Am ajuns la helesteu si m-am asezat pe mal. Nu am mai fost de mult aici. Am inchis ochii de somn si am auzit strigate de copii ce sareau in apa, voci cunoscute. Aici eram in fiecare zi de vara. In namolul de pe mal mi-au crecut picioarele an dupa an. Scoarta de stejar imi stie mainile. Doar apa nu ma stie. Ea curge mereu.
Inapoi pe poteca. Aceeasi pe care veneam in fiecare primavara sa culeg flori. Mirosul de buruieni crude, viorele si brebenei. Si deodata tipete. Un sarpe! Ascuns in iarba de la buturuga unui frasin. Si noi l-am omorat... Am fugit de frica sa nu ni se strecoare in suflet duhul rau din sarpe. Inca se misca; pana la apusul soarelui.
Gropile astea in pamant. Povestea cu rusii care au stat in padure in al doilea razboi mondial. Gropile au ramas de la bordeiele facute de ei. Cred ca sunt rusi ingropati aici.
Am ajuns la pod. Aici am pescuit prima oara. Un bat zdravan, ata de cusut, un ac de gamalie si undita a fost gata. Si rame, desigur. Desi tataia radea de mine ca pestilor le place mamaliga.
Printre frunze se vede teava. Era sprijinita de un copac si noi ne dadeam in leagan pe ea.
Buf! A cazut teava si noi cu ea. Au, au, au... Si iarasi rasete.
De pe deal se aud cocosii de ora 5. Ar trebui sa ma intorc. Dolfa isi strecoara capul pe sub mana mea, cersind o mangaiere.
Hai acasa, fetito!
Soarele intra pe fereastra si trage de mine sa ma trezesc. Iar am uitat sa trag perdeaua. Ar cam trebui sa termin cu programul asta bolnavicios. Ies afara. Dolfa inca leneveste. Se uita la mine si ochii ei imi aduc aminte.