luni, 11 februarie 2013

Casuta din povesti

Iat-o, ea este! 
Prima oara cand am vazut-o intr-o revista am avut senzatia ca e cea mai primitoare casa din lume. Si mie niciodata nu mi-au placut casele. Mai ales cum se fac acum, blocuri de beton, acoperite cu polistiren si date cu lavabila. Nu-mi inspira nimic, poate interiorul sa-mi mai schimbe parerea. Apoi am incercat sa-mi dau seama de ce imi place asa de mult. Sa fie oare culoarea calda a fatadei, gemuletele cu obloane? Peretii curbati? 
Apoi am aflat ca e un soi de casa ecologica si nu, nu e casa din Hobbit-ul. E construita chiar in Romania din materiale reciclabile sa le zicem. Cobul folosit la constructie cred ca e traditionalul chirpici, dar avea nevoie de un nume mai prezentabil. Asa ca i-au zis cob. Iar la izolarea casei au folosit sticle. Ieftin si ecologic. Mai rar combinatia asta.
Casuta asta din povesti nu e chiar o cocioaba. Are baie si incalzire. Curent electric nici eu nu i-as pune. I-ar strica farmecul. Mai bine arata lumina de lumanare pe ferestele alea (parbrize de la masini).
Iar decorul din interior e very feng shui. Cel mai mult imi place acest, sa-i zicem, tablou, din fiare vechi.
Cireasa de pe tort e ca e construita pe valea Nerei, un fel de tinut de poveste pe care vreau neaparat sa-l vizitez! Iar vara pe acoperis creste iarba, ca sa fie eco pana la capat!

2 comentarii:

  1. iarba pe acoperis?prefer iarba asfaltului si copacii stalpilor dar nici chiar asa:)) plus ca o casa fara prispa parca nu e "ca acasa", intreaba'l pe moromete:D

    RăspundețiȘtergere