joi, 1 august 2013

D-alea cu verde și negru

Practică, practică... Am trecut deja de jumătatea facultății, deci se pune că sunt 1/2 farmacistă. Anul acesta am făcut practica la țară. Unde mai pun ca jumătate dintre oamenii/ pacienții care intrau în farmacie mă cunoșteau sau erau forțați să își aducă aminte de mine. Mi-am revăzut o parte dintre colegii de școală primară, educatoarea, învățătoarea... Pe unii îi recunoșteam după ochi, glas, pe alții deloc. Schimbam 2-3 vorbe și inevitabil cineva zicea: Cât timp a trecut! Apoi: Intri farmacistă la noi?
Uhm, nu știu... Nu cred. Mai am 2 ani de facultate mă salva de fiecare dată.
Atmosfera la farmacia rurală e specială. 90% dintre oamenii care intră pe ușă o cunosc pe farmacistă, au încredere în sfaturile ei, ea știe ce vor să cumpere, știe care sunt pastilele cu galben si verde, că cer o tabletă, dar de fapt vor o folie întreagă, dacă vor românești sau originale... Iar la sfârșit, dacă nu e aglomerat, mai vorbesc de copii, mâncare, vreme...
Leii noi/ ronii sunt respinși. Aici se vorbește în sute de mii și milioane.
Ce-mi zici mie, domnișoara? Zi în banii noștri! 
Aspirina, paracetamolul și algocalminul sunt un fel de Tic-Tac rural.
Iar de rest să-mi dați aspirina sau paracetamol. 
Să nu le luați pe amândouă în același timp. Că nu e bine. Se uitau la mine cu neîncredere.
Ca să nu mai spun că eram luată la mișto când dadeam sfaturi legate de fitopreparate... Am citit eu în Formula As. Așa a luat cumnată-mea și s-a făcut bine. Mi-am cules eu mușețel de pe câmp. 
Cel de pe câmp nu e terapeutic. Trebuie o anumită specie. 
Păi d-ăla folosesc de ani de zile. Mă spăl la ochi, fac gargară, e foarte bun.
Ce azulene proalergene, tot ce vrea omul face...
Sunt mulți bătrâni ce vin cu rețete. Vin cu căruța, mai mulți odată, priponesc calul de stâlp și se așază la coadă. Când le luam rețeta se uitau dezorientați. Cine e?! 
Să-mi dați și buletinul. Mă privesc în ochi iscoditor și mă urmăresc ce fac.
E fata dvs., dna farmacistă?
Nu, a venit în practică. E studentă.
De fiecare dată îi întrebam dacă au bani pt. rețeta. Apoi își scoteau batista cu bani, o așezau pe masă și își pregăteau banii. De cele mai multe ori batista se lega goală.
Păi de ce e așa scumpă, taică?
Se compensează puțin la Crestor.
Nu mai îl iau.  Dă-mi aspirină de rest.
Dar m-am și amuzat. Într-o zi a venit o țigancă (erau mulți țigani în localitate) cu puradelul de vreo 3 ani.
Dna farmacistă, i-au ieșit lu ăsta micu niște bubițe la cuculeț, cu ce să îi dau și lui să-i treacă?
Apoi, o văd că îl dezbracă și îi expune cuculețul cu bubițele aferente în direct și în exclusivitate.
Un tub de nidoflor, pudră, sfaturi pt. o igienă corespunzătoare și cuculețul o să fie ca nou! :))
În altă zi, o doamnă cu 2 copii, rușinată, cere prezervative. După prezentarea opțiunilor, cei mici întreabă: Pentru ce sunt astea?
Pentru oameni mari, când îi doare stomacul iau d-astea.
Rețeta electronică e ok, simplifică mult lucrurile, dar să vedeți ce fain era când cădea curentul...
În altă zi a venit o tânără să îi explic cum se face testul de sarcină. Știam doar că se face pipi pe el...
Nu vreți mai bine să vă explic cu gonadotropina corionică?! Acum știu toate felurile de teste și tehnica experimentală. Și am uitat structura acidului clavulanic...
Când era gol în farmacie mă uitam prin rafturi. După 3 ani de facultate, știu foarte puțin din ce ar trebui să știu. Cefuroximă- cefalosporina, am învățat structura? habar n-am, oricum nu îmi trebuie, Sultamicilină- ăsta era antibiotic badass, Levamisol- ăsta era dat exemplu la efecte imunosupresive la farmacologie... Dacă o să-mi completez cunoștințele în anul 4, mă ia groaza.
A fost frumos la practică. Mă uit cu greață la cartea de reguli de bună practică farmaceutică. Nu din nou!